Conversând cu un român universal: Alexandru Ciorănescu

April 2nd, 2014 | by Vadim Cusnarencu |

Relatarea de mai jos este scrisa de Antonio Luque Hernández, scriitor şi istoric spaniol, membru al Institutului de Studii Canare. Este despre un roman, Alexandru Ciorănescu, care si-a lasat amprenta in viata culturala a Insulelor Canare. Mentionandu-mi despre Cioranescu, necunoscut in Romania, ideea domnului Antonio Luque Hernández mi s-a parut foarte interesanta, iar dumnealui si-a luat din timp pentru a o asterne pe hartie. Povestea lui Alexandru Ciorănescu merita citita, fiind scrisa frumos, dar mai ales amintita si revazuta prin ochii inca ageri si plini de viata ai lui Antonio Luque Hernández. Textul a fost tradus din limba spaniola.

Prezentarea autorului: Antonio Luque Hernández
Scriitor şi istoric, Antonio Luque Hernández este membru al Institutului de Studii Canare. Istoric vocaţional, printre operele sale se numără: Scrisorile lui José de Viera y Clavijo către diverse personalităţi  (1984), Familiile Chaves şi  Montañés  din Tenerife (1989), La Orotava, inima Tenerifelui (1998), De la cazinou la bibliotecă. Anale ale vieţii sociale din La Orotava (2002), Luque de la un capăt la altul (2006) şi  Profile umane ale primelor aşezăminte Realejos după reconquista: note istorice, prezentare şi comentarii pe marginea cazului a cinci registre care au aparţinut notarilor Realejos (2011). Este membru delegat al Departamentului de Relaţii Instituţionale din Societatea Regală Economică a Prietenilor Ţării Tenerife.

FOTO: Alexandru Cioranescu (stanga), Antonio Luque Hernández (dreapta)

Conversând cu un român universal: Alexandru Ciorănescu

“Nepoatelor mele, Sofia şi Eva, hispano-românce de etnie şi inimă”.
(Antonio Luque Hernández)

“Numai munca oferă compensaţii şi se justifică prin sine însăşi”.
(A. Ciorănescu)

Într-o după amiază din primăvara anului 1983, din secolul trecut, am mers la domiciliul profesorului Alejandro (Alexandru) Ciorănescu, aflat pe strada Mendez Nunez din oraşul Santa Cruz de Tenerife. Vizita mea, stabilită prin telefon, avea ca scop consultarea unor informaţii cu caracter istoric care să mă ajute să ies la liman cu o lucrare de cercetare pe care o începusem şi care, în baza cunoştinţelor mele de atunci, îmi era greu de depăşit. Vreau să subliniez că nu eram altceva decât un total străin pentru el, nu aveam nici măcar calitatea de a-i fi fost student la Universitatea din La Laguna, unde timp de mulți ani Don Alejandro a ţinut magistralele sale cursuri; un străin care venea să ceară ajutor unui om renumit şi respectat pentru profundele sale cunoștințe istorice, reflectate în numeroase publicații, nu numai din Insulele Canare.

Dar cine era în realitate acest profesor care a fost atât de amabil să mă primească și să-mi ofere din remarcabila sa învăţătură? Ciorănescu era un poligraf român, rezident în Tenerife din 1948, un cercetător singular al trecutului Insulelor Canare, pe care îl cunoşteam din opera sa fundamentală Istoria oraşului Santa Cruz de Tenerife, lectură care m-a sedus prin profunda documentare şi riguroasa amenitate. Interesul pentru opera sa m-a făcut să descopăr că principala lui contribuție științifică a fost în domeniul literaturii comparate. Autor în mai multe limbi  – cunoştea română, franceză, spaniolă și italiană -, și să nu uităm de marea  sa capacitate de muncă și inteligența supradotată care l-au făcut celebru ca istoric, biograf și eseist. Vizita mea, repet, se supunea renumele lui ca istoric.

***
Mă văd obligat să fac aici un scurt rezumat al originilor, vieţii şi operei sale.
Alejandro (Alexandru) Ciorănescu s-a născut la 15 noiembrie 1911 în Moroeni [Moroieni], oraș situat la nord de Bucureşti, la poalele Carpaților, și a murit în La Laguna, Tenerife, la 18 noiembrie 1999. Al șasea copil născut din căsătoria lui Ion Cioranu (1874-1948), nume de familie pe care de bună voie l-a schimbat în Ciorănescu – și Ecaterina Teodorescu (1880-1965), amândoi învăţători.  În România tatăl său a fost creatorul învățământului special pentru surzi și autorul mai multor manuale, care au completat metodologia aplicată acestui tip de educație și care mulţi ani la rândul au fost cele mai răspândite manuale utilizate. Descendenții lui formează un bazin de intelectuali în cadrul căruia se regăsesc nouă doctori în diferite discipline științifice, doi profesori de gimnaziu, trei ingineri și trei scriitori.

Alexandru Ciorănescu a urmat primele studii în Moroeni, pe care apoi le-a continuat la liceul Spiru Haret din București (1922-1930), absolvind pe primul loc la examenul de bacalaureat, în promoţia sa, în toată ţara. Ulterior, între 1930 şi 1933 a urmat studii superioare la Universitatea din Bucureşti, unde s-a licenţiat în Literatura Română şi Franceză. A absolvit de asemenea şi Şcoala de Arhivistică şi Paleografie. Începuse, încă de la 14 ani, să publice poezie şi proză în revista liceului – pe care o fondase fratele său, poetul Ion Ciorănescu (1905 – 1957) – publicaţie a cărui  director va fi în ultimul an de gimnaziu. Din 1930 începe să colaboreze în mod regulat cu presa literară. Primele sale lucrări tratează teme din literatura comparată; cu toate acestea a arătat, încă de la început, o mare pasiune pentru cercetarea istorică în general.

Între 1934 şi 1939, pentru a-şi pregăti teza doctorală, a fost bursier al Şcolii Române în Franţa. În Paris, la Sorbona şi la Şcoala Normală Superioară, a luat parte la cursurile de Literatură Comparată ale profesorilor Ferdinand Baldensperger, de Van Tierghem şi Paul Hazard (Collège de France). Acesta din urmă a fost în realitate coordonatorul tezei cu care şi-a luat titlul de doctor în 1939, prima despre L´Arioste en France iar a doua despre Isabelle – care reprezintă editarea şi studierea unei tragedii franceze inedite, inspirată din poemul lui Ariosto, scrisă în primii ani ai secolului al XVII-lea.

Pe perioada şederii în Franţa a colaborat cu diverse publicaţii acreditate, cum ar fi Revue de Littérature Comparée sau el Bulletin Hispanique. În Spania şi-a petrecut verile în anii 1934 şi 1935, cercetând în Arhiva Generală din Simancas documentaţia despre istoria românilor, ale cărei concluzii au fost ulterior publicate de Academia Română. Şederile sale în Simancas i-au fost utile nu numai pentru munca de cercetare ştiinţifică dar au condus la întâlnirea cu Spania şi cu limba ei. Acolo l-a cunoscut pe Antonio Tovar, cu care mai apoi avea să se vadă frecvent la Paris. Prietenia cu Tovar i-a servit pentru a-şi aprofunda şi a practica limba spaniolă. Între 1938 şi 1939 a predat ca lector român la Universitatea din Lyon şi, în acelaşi timp, a fost consilier cultural al Ambasadei României la Paris. Evenimentele belice din 1940, cu intrarea nemţilor în Franţa, şi apoi în toată Europa, l-au obligat să revină la Bucureşti.

După o perioadă de mobilizare (1941 – 1943), la vârsta de treizeci de ani, devine director al importantei edituri româneşti Editura Contemporană (1942 – 1945), şi, în acelaşi timp, promotor şi director al unui proiect amplu de Enciclopedie a România; secretar al filialei româneşti al Asociaţiei creată de Giovanni Papini pentru studierea Renaşterii şi al Asociaţiei de Cultură Hispano-Române; director al Teatrului Municipal din Bucureşti; inspector general de Arte şi director al revistei Universul Literar. Activităţile sale au fost toate curmate în 1945, odată cu instalarea regimului comunist în România. S-a întors la Paris în 1946, în calitate de consilier cultural al Ambasadei României, unde, în ciuda gravelor dificultăţi existente, a rămas tot anul, din loialitate pentru regele Mihai I şi pentru ceea ce reprezenta monarhia acestuia, până când regimul comunist l-a făcut să abdice din funcţie. Între 1947 şi 1948 a fost secretar de redacţie al revistei Le Livre, iar după o scurtă perioadă, în acest ultim an în care a fost ataşat pentru cercetare al Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Paris, a ajuns în La Laguna, invitat ca profesor însărcinat cu predarea cursului iar până în 1978, profesor de Limbă şi Literatură Franceză.

***
Atunci când bunul său prieten Antonio Tovar, pe care îl considera unul din cei mai eminenţi umanişti contemporani – fusese un elev de excepţie al lui Unamuno şi chiar rector al Universităţii Salamanca – , a aflat că fusese dat afară din funcţia de la ambasada română, i-a sugerat să lucreze în Insulele Canare. Tovar îl cunoştea pe Elias Serra Rafols, profesor de Istorie Universală şi decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii La Laguna, aşa că s-a gândit numaidecât că Ciorănescu ar fi persoana potrivită pentru a preda limba franceză la această Universitate, la acel moment fiind nevoie de un profesor pentru acea disciplină.

Tovar l-a recomandat atât de mult pe profesorul român lui Serra Rafols încât acesta a fost acceptat imediat, recomandarea sa bazându-se nu atât de mult pe prietenia care îi lega, cât pe încrederea în înzestrările lui intelectuale. Dat fiind dificultăţile prin care trecea, profesorul nostru n-a avut altă opţiune decât să accepte oferta care i se făcea. Din Spania cunoştea numai Valladolid şi Madid, unde lucrase la cercetarea mai multor arhive şi, în trecere, după spusele sale, Sevila şi Granada. Insulele Canare erau pentru el un loc complet necunoscut.

Nevoile te obligă sau cum spune Lilica Voicu-Brey: „Când se trăieşte cu aceste incertitudini, şi în Paris, nimic nu vine mai bine decât Enciclopedia Espasa-Calpe şi chiar ambasada spaniolă, pentru a face să dispară numeroasele nelămuriri”. Rapoartele „enciclopedico-diplomatice” au fost suficient de satisfăcătoare pentru a lua decizia de a porni la drum, împreună cu soţia sa, într-o lungă călătorie de la Paris în Tenerife, via Madrid. În capitala Spaniei a avut norocul să se întâlnească cu colegul său eseist, poet şi traducător Alexandru Busuioceanu (1886 – 1961) care se afla într-o situaţie similară cu a sa pentru că fusese destituit din funcţia şi responsabilităţile de la ambasadă. Însă Busuiocanu ocupa un loc aparte în viaţa literară şi artistică spaniolă şi, în plus, era profesor de Istorie a Artei la Facultatea de Litere de la Universitatea din Madrid.

În Tenerife s-au cazat la hotelul Aguere din La Laguna, în care, din întâmplare, s-a împrietenit cu lagunearul dr. Tomas Tabares de Nava, mare cunoscător al oraşului, ajutorul căruia, mulţi ani mai târziu, i-a fost de mare sprijin în scrierea Ghidului Istoric şi Monumental al oraşului La Laguna. A doua zi, Ciorănescu s-a prezentat la Universitatea din La Laguna pentru a se pune la dispoziţia decanului Facultăţii de Litere, Elias Serra Rafols, un profesor de origine catalană, istoric, un erudit, în definitiv un om de categorie înaltă.

Cei doi au ajuns să se înţeleagă foarte bine. Ne putem gândi că Serra Rafols a fost motivul pentru care profesorul nostru nu a părăsit insula în unele momente de descurajare. Credem că întâlnirea dintre cei doi, pe cât de fecundă a fost pe atât de oportună. Universitatea La Laguna şi Insulele Canare, în ansamblul său, au avut de câştigat prin prezenţa celor doi istorici, catalanul şi românul.

Familia Ciorănescu s-a instalat într-un apartament închiriat la numărul 80 de pe strada Mendez Nunez din Santa Cruz de Tenerife, acelaşi în care am fost să-l vizitez în acea memorabilă după amiază din 1983. Precara economie a familiei a putut să fie completată cu veniturile realizate din meditaţiile la limba franceză ale Lydei Ciorănescu, şi din unele traduceri pe care le-a făcut după ce a învăţat limba spaniolă. Şi cu acestea, s-au strâns alte venituri neprevăzute, cum ne-a povestit chiar domnul Alejandro: „…în zilele care-au urmat, înainte de sfârşitul de săptămână, finanţele noastre s-au consolidat miraculos. Librăria cea mai importantă din Santa Cruz, respectiv proprietarul ei, viitorul meu prieten Leopoldo Garcia Nieto, mi-a acceptat propunerea de a-l ajuta la organizarea unui spaţiu de carte franceză care îi lipsea.

În schimb, el mă ajuta material, ceea ce per ansamblul însemna mai mult decât salariul de la universitate. Doamna Blanca, gazda noastră, pe care am descoperit-o printr-un anunţ de publicitate, s-a emoţionat de situaţia noastră de refugiaţi şi ne-a preferat dintre un număr însemnat de candidaţi, făcându-ne şi o reducere importantă a chiriei. În cele din urmă, Lyda şi-a făcut repede prietene, care au sfătuit-o să dea meditaţii de franceză şi care s-au oferit să-i trimită eleve din înalta societate, adică solvabile economic. În următorii zece ani, Lyda a câştigat mai uşor şi mai mult decât mine”.

La Universitatea La Laguna a fost şi profesor de Literatură Italiană, Limba Română şi Literatură Galiciano-Portugheză. La cererea sa, i s-a dat şi un curs de Literatură Comparată, primul din Spania după câte se pare. În 1965 a fost numit Maître de Conférences în Literatură Comparată în universităţile franceze, devenind profesor titular al acestei specialităţi în 1978 iar din 1960 până în 1962 a făcut parte dintr-o comisie de cercetare a Centrului Naţional francez pentru a putea termina a sa Bibliographie de la Littérature française.  Între 1963 şi 1978 a fost consilier tehnic al Aulei de Cultură din Tenerife, aflată în subordinea Cabildo-ului Insular .

În 1968 şi 1969 a fost profesor invitat pentru două cursuri de Literatură Comparată, unul teoretic şi altul practic, destinate studenţilor post-universitari de la Universitatea Bahia Blanca, din care s-a născut cartea L’avenir du passé. Utopie et Littérature, publicată de prestigioasa editură pariziană Gallimard. A fost de asemenea profesor invitat să ţină cursuri sau conferinţe la universităţile din Santiago de Compostela, Salamanca, Londra şi Bologna. A colaborat cu Destin, revistă culturală românească publicată în capitala Spaniei în perioada 1951 – 1972, condusă de doctorul George Uscătescu (1919 – 1995), filosof, istoric şi eseist.

***

Profesorul Ciorănescu, la uşa căruia am bătut ca istoric începător, publicase deja în Insulele Canare o impresionantă cantitate de lucrări, despre Viera y Clavijo, Tomás de Iriarte, Espinosa, Gadafier de la Salle, conquistadorul Juan de Bethencourt, inginerul Agustin de Bethancourt, Alejandro de Humboldt, Ghidul Istoric şi Monumental al oraşului La Laguna şi o operă fundamentală: Principiile Literaturii Comparate…

A sunat soneria, şi după o scurtă aşteptare, a apărut în faţa mea un om cu un aspect sever, statură peste medie, păr încărunţit, aproape alb, cu început de chelie, expresie amabil ironică, ochi ageri şi pătrunzători sub lentile groase de miop; defectul său de vedere îi dădea un aer oarecum distant, care îi dilua din amabilitate; extrem de cult atunci când era vorbea despre teme de interes pentru el, conversaţia se transforma într-o lecţie voioasă şi de neuitat. Consecvent criteriilor sale, în special în apărarea conjecturii adevărului concludent ca fundament al întregii munci istorice.

M-a invitat să trec printr-un hol luminos, pe ai cărui pereţi se aflau rafturi mari, pline de cărţi, până la un biroul şi el încărcat de volume. Acolo, după un salut amabil, m-a întrebat despre motivul vizitei mele. Cât mai sintetic am putut i-am explicat că lucram la scrisorile lui Viera y Clavijo şi că, pentru a le ilustra, trebuia să aflu datele biografice ale corespondenţilor lui, pentru că despre unii dintre ei îmi fusese imposibil să găsesc referinţe. Ciorănescu m-a ascultat cu atenţie, apoi m-a întrebat despre ce personaje era vorba.

Ţinea numele lor notate într-un mic carnet, aşa că la lista mea, mi-a răspuns că îmi va da mai multe surse bibliografice – cărţi şi reviste de specialitate – unde puteam să-i găsesc şi să culeg informaţiile râvnite.  Dar va trebui să lucraţi, a adăugat el. Cu acesta fusese atins obiectivul vizitei mele; după câteva scurte comentarii, ne-am luat la revedere, nu înainte de a-i mulţumi pentru generoasele informaţii. Munca iniţiată de mine a ieşit din impasul în care se afla; datele oferite de profesorul român mi-au fost extrem de utile.

***

În această primă vizită am văzut clar ceea ce Stefan Zweig comenta: „am primit prima lecţie: oamenii mari sunt întotdeauna cei mai amabili”. Câteva luni mai târziu, după ce-am învins toate greutăţile pe care le presupune publicarea unei cărţi, obstacole care pentru un autor începător înseamnă mai mult decât urcuşul unui munte abrupt, plin de optimism m-am întors la casa profesorului cu un exemplar din lucrarea mea Cartas de Don José de Viera y Clavijo a diversas personalidades/Scrisorile lui Don José de Viera y Clavijo către diverse personalităţi.

M-a primit iarăşi în hol iar de această dată m-a salutat familiar. I-am înmânat imediat cartea, al cărui prolog îi aparţinea lui Enrique Roméu Palazuelos, conte din Barbate, cunoscut specialist în materie. Ciorănescu a analizat-o cu grijă şi a lăudat-o mult. I-am mulţumit pentru sfaturile utile şi, cu modestie, n-am dat importanţă muncii mele. Profesorul mi-a destăinuit că la uşa lui băteau mulţi „scriitori”, unii în căutare de ajutor în cercetare, alţii cu opere aproape terminate, pentru a-i cere un prolog şi a-şi garanta în acest fel un plus de calitate muncii lor, prin sprijinul unui autentic om al literelor, fără ca, în ciuda acestuia, operele să ajungă mai sus.

Mi-a destăinuit: „Foarte puţini se întorc cu cartea tipărită, pentru că aceasta, cartea, există numai în imaginaţia petiţionarului; este ca atunci când în cafenea, după ce beau câteva pahare, bărbaţii vorbesc despre cuceririle amoroase şi se referă în detaliu la aventurile lor reuşite, toate cu cele mai atractive femei, aventuri care s-au petrecut numai în imaginaţie”. Amândoi am râs.

De atunci am asistat la cât de multe conferinţe ale sale am putut; uneori ne întâlneam la acte culturale, momente în care nu pierdeam niciodată ocazia pentru a-l saluta; iar atunci când aflam despre un eveniment dedicat persoanei sale, obişnuiam să-i ofer sprijinul necondiţionat. Ciorănescu mi-a răspuns mereu salutărilor mele, în persoană, în scris, cu dovezi de prietenie. O dovadă a stimei sale este citarea cărţii mele Las Familias de Chaves y Montañés de Tenerife/ Familiile  Chaves şi Montañés din Tenerife în bibliografia şi de multe ori în textul Dicţionarului Biografic de Canaro-Americani, operă în două volume (1989).

***

Sinceri admiratori ai lucrării sale magistrale Istoria oraşului Santa Cruz de Tenerife 1494 – 1977, în patru volume, şi simţindu-se nevoia unei opere care să cuprindă istoria bogată a oraşului La Orotava şi a regiunii sale, am mers într-o după amiază din 1992, José de Lugo y Méndez şi Melchor de Zárate y Cólogan, vechi cunoscuţi, amândoi cercetători pasionaţi – şi cu mine, la locuinţa lui din Santa Cruz, pentru a-i propune ca, cu sprijinul nostru şi coordonarea lui, formând o echipă de colaboratori care să-i ofere datele pe care el le cere, să scrie istoria noastră locală.

Ciorănescu ne-a ascultat cu atenţie şi ne-a spus: „Scriu întotdeauna în baza datelor cercetate exclusiv de mine, dar sunt sigur că La Orotava, cu o istorie atât de lungă şi de bogată, merită o operă ca cea pe care mi-o sugeraţi”; atunci profesorul şi-a îndreptat atenţia asupra mea şi a continuat: „Dumneavoastră sunteţi tânăr şi cred că aveţi suficient de multă însufleţire, puneţi-vă pe treabă iar eu vă voi sfătui!”. Cu asta ne-am despărţit, nu înainte de a-i mulţumi pentru ofertă şi pentru atenţia acordată.

Din acea zi m-am apucat de treabă, cercetând, citind şi redactând, urmând instrucţiunile pe care mi le dădea. Trebuie spus însă că de multe ori deviam şi, dintr-o dorinţă de cunoaştere, citeam opere în afara programului, unele predispuse legendei şi, prin urmare, fără prea multă rigoare, care mă făceau confuz şi dezorientat. Trebuie să recunosc că lucrarea începea să mă apese şi să mă facă să mă îndoiesc că aş fi cu adevărat în stare s-o fac, că era o ţintă de neatins pe care ar trebui s-o abandonez.

Atunci, Ciorănescu, mereu pe fază, cu un ochi vigilent, mi-a făcut legătura cu un fost student de-al său care lucra ca şi corector, despre care, lăudându-l, mi-a spus că „este de treabă” şi va putea să mă ghideze. Astfel a luat naştere opera mea La Orotava, corazón de Tenerife/ La Orotava, inima Tenerifelui, un exerciţiu de învăţare, reflecţie, cercetare şi critică internă care a durat mai bine de cinci ani. Profesorul Ciorănescu a acceptat s-o sprijine şi să-i facă prologul.

Profund recunoscător de instruirea lui, îl vizitam în mod regulat, nu în capitala insulei, ci în a doua reşedinţă a sa, pe care o numise „Oroazul”, din localitatea de coastă Bajamar, în unele ocazii însoţit de Manuel de Lorenzo-Cáceres y del Hoyo ori de familia mea. Dialogul cu el ne hipnotiza pe toţi iar memoria sa, prodigioasă şi precisă, descria o infinitate de detalii îmbogăţite cu observaţiile sale întotdeauna pertinente care erau, pe scurt, autentice lecţii de viaţă.

***

Într-o după amiază de vară, în 1998, eu şi prietenul care mă ajutase la redactarea cărţii am mers la el în vizită la Bajamar. L-am găsit în compania fiului său, venit recent de la Paris; acesta ne-a povestit cu îngrijorare situaţia alarmantă a tatălui său. Don Alejandro era grav bolnav şi cu o dificultate economică căreia nu-i făcea faţă. Economiile îi dispăreau în faţa nevoilor cotidiene; plătea o persoană care se ocupa de muncile domestice şi menţinea şi două case, una în chirie în Santa Cruz, unde aproape nu mai mergea, şi aceasta din Bajamar.

În acea zi însă principala lui nelinişte era faţă de timpul lung până la programarea medicală de la Spitalul Universitar din Tenerife. Din cauza durerilor avansate, credea că remediul avea să ajungă prea târziu la el. I-am promis că voi încerca să găsesc o soluţie la problema sa. Aveam un bun prieten care era Şeful Urgenţei din acel spital  şi, prin intermediul lui, am încercat să-l internăm cât mai repede. Oare profesorul Ciorănescu, cronicar oficial şi fiu adoptiv al oraşului Santa Cruz, pe lângă medalia de aur a Tenerife-lui, nu merita un tratament special?

Am sunat la Cabildo Insular şi m-au informat că Lorenzo Dorta ocupa temporar funcţia de preşedinte. Era un cunoscut de-al meu şi un om înţelept. Am luat imediat legătura cu el. S-a mirat de apelul meu dar şi-a oferit sprijinul. Lunea următoare – era o sâmbătă seara atunci – avea să se convoace o şedinţă în Cabildo pentru a discuta această problemă. Aşa cum mi-a promis preşedintele în funcţie al Cabildo, în dimineaţa zilei de luni a avut loc o şedinţă, la care a luat parte însuşi Dorta şi consilierii, şi de asemenea fiul lui Ciorănescu, un prieten traducător şi autorul acestor rânduri.

La şedinţă s-a discutat despre cumpărarea imediată a bibliotecii lui Ciorănescu, declarată bun cultural ne-exportabil, astfel că imediat familia Ciorănescu avea să poată părăsi casa din Santa Cruz. În ce priveşte boala sa, după terminarea şedinţei – de la care un fotograf al casei a luat imagini grafice – o ambulanţă l-a transferat pe ilustrul profesor la Spitalul Universitar, unde imediat i-au făcut analize medicale pentru a vedea caracterul şi forma de stopare a bolii, care se estima că era de neoprit şi începea să-i afecteze, din păcate, capacităţile de înţelegere.

***

Pe 28 noiembrie 1998, sâmbăta, a fost ultima noastră întâlnire. Prietenul său Clavijo m-a sunat după-amiaza pentru a mă informa că profesorul avea intenţia să vină până la La Orotava şi că i-a spus că ar vrea să mă salute. M-am arătat încântat, aşa că am stabilit să ne vedem în piaţa Constitucion, din centru, aproape de casa mea. Ciorănescu nu cunoscuse material cartea  La Orotava, corazón de Tenerife. Lucrarea se afla deja în librării fapt pentru care avea un mare interes s-o cunoască fizic.

O oră mai târziu ne-am întâlnit la chioşcul din piaţă, acolo i-am arătat cartea, după care ne-am îndreptat spre casa mea, unde ne aşteptau soţia şi nişte prieteni. Don Alejandro, cu un exemplar în mână, păstrând o oarecare luciditate, s-a arătat satisfăcut de rezultatul muncii mele, la realizarea căreia contribuise. A fost o întâlnire emoţionantă. A acceptat să semneze în registrul meu de vizite şi am făcut fotografii ale acelor momente.

Un an mai târziu, vineri, pe 19 noiembrie 1999, a murit la vârsta de 88 de ani la Spitalul Universitar La Laguna. Toate ziarele din arhipelag au publicat trista ştire. În ziua de 21 au avut loc, la Biserica Sagrado Corazon, solemnele onoruri funebre. În rândul autorităţilor care au participat la actul religios se aflau vicepreşedintele Guvernului Insulelor Canare şi consilierul de Economie şi Finanţe, Adan Martin; preşedintele Cabildo-ului Insular din Tenerife, Ricardo Melchior, care era însoţit de membri ai instituţiei; primarul din Santa Cruz, Miguel Zerolo; consilierul pentru Educaţie, Cultură şi Sport; rectorul Universităţii La Laguna, Jose Gomez Solino, mai mulţi foşti rectori, directori ai Institutului de Studii Canare, directorul Societăţii Regale Economice Prietenii Ţării şi directorul Ateneului din La Laguna; iar în rândul publicului numeros se aflau bunul său prieten domnul Clavijo şi autorul acestor rânduri. Poliţia Locală a depus onoruri, cu bandă muzicală şi uniformă de gală. A doua zi, în prezenţa fiicei sale, a avut loc înhumarea la cimitirul Santa Lastenia.

***

Pe lângă admiraţia populară, domnul Alexandru Ciorănescu a primit în viaţă omagiul lumii intelectuale şi, printre alte onoruri şi distincţii, a fost membru al Institutului de Studii Canare (1957), al Societăţii Regale Economice a Prietenilor Ţării Tenerife (1957), al Academiei Ibero-Americane din Cadiz (1957), al Association International des Études Françaises din Paris, al Adunării Directive al Cuadernos del Sur din Bahia Blanca (1968), al Asociaţiei Spaniole de Etnologie şi Folclor (1972), al Centrului de Studii din Secolul XVIII din Oviedo (1975), membru onorific al Centro Interuniversitario di Ricerche sul viaggio in Italia din Torino (1978), membru delegat pentru Insulele Canare al Centrului Genealogice din Buenos Aires (1986), membru onorific al Academiei Româno-Americane a Universităţii din California (1987), corespondent al Academiei Regale Seviliene de Litere (1988), Comitetul de Patronat al Revue de Littéraure Comparée din Paris (1988), fondator al Fundaţiei Culturale Române din Madrid (1988), membru onorific al Romanian Historical Reseatch Institute, din San Diego (1990), Distinguished Fellow of the International Society for Intercommunication of Ideas (ISINI) (1990), fiindu-i acordat, pe lângă titlul de doctor Honoris Causa al Universităţii din La Laguna (1990), titlul de fiu adoptiv şi cronicar oficial al oraşului Santa Cruz de Tenerife (1978). Au primit numele său Biblioteca Municipală Centrală (2008) şi o stradă a oraşului (1986) .

Note:
Bibliografie:
Lilica Voicu-Brey, Alejandro Cioranescu. Biografía Intelectual de un comparatista, Instituto de Estudios Canarios, La Laguna de Tenerife, 2006.
Universidad de La Laguna, Acto de Investidura de Doctor “Honoris Causa” del Profesor D. Alejandro Cioranesu, La Laguna, 1990.

  1. 3 Responses to “Conversând cu un român universal: Alexandru Ciorănescu”

  2. By asd on Nov 11, 2014 | Reply

    Foarte frumos.

  3. By Petru on Jul 18, 2015 | Reply

    Am un Golf din 2008 2 litri 140 cp Automatik Dsg și am 117000 km acum mi.a apărut în Bord semnul de la motor așa ca o bujie ceva de genul.nu am schimbat cureaua de distribuție pana acum deoarece mi.a spus de la service ca numai la 120000 se schimba sa fie din cauza aia becu ăla sau ce sa fie?

  4. By Suzanne sent you a private message! View Message: https://sklbx.com/ny3g0ufO?3sjl [hs=2a15bfeebfa715f76f5159bc7cec5334] on May 17, 2022 | Reply

    ut21oo

Post a Comment