Alergarea consuma acelasi numar de calorii pe kilometru indiferent de viteza, spune Coyle; arzi in jur de 70 de calorii pe kilometru. Nu conteaza daca esti un atlet de performanta sau un incepator care vrea sa dea jos kilogramele de dupa Craciun, consumul de calorii este acelasi.

La prima vedere afirmatia lui Coyle legata de numarul de calorii ars in alergare indiferent de viteza pare neadevarata. Insa, este exacta. El se refera la un alergator ‘A’ care alearga un kilometru in 4 minute si la un alt alergator ‘B’ care fuge aceeasi distanta in 8 minute. Astfel, “B’ a consumat energia in calorii la jumatate, insa si timpul petrecut alergand a fost dublu. Rezulta ca ambii alergatori au folosit aceeasi energie (numar de calorii).

In ceea ce priveste bicicleta, consumul de calorii este influentat de rezistenta vantului. Cu cat pedalezi mai repede cu atat vei consuma mai multe calorii pe kilometru.

Coyle sustine ca mersul cu bicicleta la viteza de 25 km/h iti consuma 20 de calorii pe kilometru. Asta inseamna ca pe o distanta de 20 de kilometri la viteza de mai sus, consumul este de 20 x 20= 400 de calorii. Luand cele 400 de calorii si impartindu-le la cele 70 de calorii per kilometru de la alergat, rezulta ca in 5,7  kilometri de alergare la orice viteza se consuma un numar identic de calorii cu cei 20 de kilometri de bicicleta la viteza de 25 km/h.

Calculele sunt valabile pentru o persoana de greutate medie, 70 de kilograme. Pentru persoanale mai solide consumul de calorii creste, pentru cele mai slabe scade.

Asadar, alergarea ofera un exercitiu mai intens, cu un numar de calorii mai mare arse intr-un timp mai scurt. Insa, o persoana care poate sa alerge in jur de 6 kilometri fara sa simta disconfort fizic trebuie sa fie destul de bine pregatita. Este mult mai usor pentru organism sa mergi cu bicicleta 20 de kilometri cu o viteza de 10km/h si sa consumi aceeasi energiei, cu mult ai putin stres pe articulatii cum ar fi cele ale genunchiurilor sau soldului.

Pe bicicleta, la 16 km/h se consuma 16 de calorii pe kilometru, la 25 km/h – 20 de calorii/km, ajungandu-se ca la 40 km/h ca se consume 30 de calorii pe kilometru.

Decizia este a fiecaruia, alergare sau bicicleta, fiecare isi poate face de acum calculele.

In primele luni din 2011, derbyul Steaua – Dinamo se intrerupsese din live text pe site, la pauza, din cauza blocarii siteului. Abia spre finalul partidei am reusit sa aducem serverul pe linia de plutire. Acest lucru si alte caderi lunare ale siteului m-au determinat sa  incep din mai 2011 cautarea motivelor reale ale acelor probleme. Am avut norocul sa descopar si sa insist pentru stabilirea unui contact cu o persoana foarte priceputa pe partea de ‘security’. Aceasta mi-a spus motivul pentru care siteul cadea – floodurile – si mi-a recomandat locul in care ar fi pus in siguranta.

Am tot ezitat din mai 2011 sa mut siteul. Insa, meciul care a pus capac si m-a determinat dupa o colaborare de aproape 10 ani sa schimb firma de hosting a fost Rapid – Steaua de pe 24 octombrie 2011. Partida incepea la ora 20:00 si fix la 8 seara a inceput atacul flood. Siteul a devenit inaccesibil chiar de la fluierul de start si pana in jurul orelor 23:00. Nu s-au putut urmari nici meciul live, nici comenta pe forum, nici citi cronica sau reactiile de dupa partida. Fusese cel mai sever atac care lovise si in acelasi timp picatura care a umplut paharul.

A doua zi dupa derbyul Rapid – Steaua, pe 25 octombrie, stiam ce am de facut si la cine sa apelez. Siteul a fost mutat de urgenta la compania Linux Security Group din Germania, o firma condusa de specialisti romani stabiliti in aceasta tara, cu servere in mai multe locatii, inclusiv Romania.

Pe 1 decembrie  2011, la mai bine de o luna dupa mutare, cu cateva zile inainte de derbyul Dinamo – Steaua, atacatorii s-au dezlantuit si au produs flooduri de pana la 15 GB pe secunda. Linux Security a contraatacat protejand suplimentar siteul cu echipamente de ultima generatie anti-flood. Pe 2, 3 si 4 decembrie, schimband permanent medotele de atac pentru a trece de protectiile si echipamentele ridicate in fata, atacatorii au insistat mai departe. Se apropia derbyul de pe 5 si, in traditia ultimelor partide mari, meciul nu trebuia urmarit pe onlinesport.ro.

De partea noastra s-au facut mereu mutari pentru a le intrerupe si anula atacurile. Un site protejat de flooduri trebuie sa functioneze perfect, ca si cum nimic nu s-ar intampla. Atacul este blocat si trimis pe alte cai, iar serverul atacat functioneaza in continuare fara probleme, avand resursele si banda libere, facilitand accesul cititorilor ca de obicei.

Cand totul parea gata de derby, pe 5 decembrie, in ziua meciului Dinamo – Steaua, la pranz, onlinesport.ro a devenit iarasi, brusc, innacesibil cateva zeci de minute. Atacatorii mai scosesera din palarie un ultim iepure, in jurul orelor 14:00. Am crezut pentru un moment ca va fi un alt derby ratat. Floodul inceput la pranz a fost dupa 50 de minute blocat intr-un alt efort de configurare a unei noi protectii. Chiar daca a durat pana dupa meci, mai bine de 10 ore, floodul nu a mai afectat cu nimic functionalitatea siteului.

Asadar, eforturile din aceste zile au fost incununate de succes la partida de luni seara, Dinamo – Steaua, cand onlinesport.ro a fost 100% stabil si accesibil. La finalul meciului, baietii care de un an si ceva ne stresasera cu atacurile si mereu ne puneau siteul jos s-au uitat probabil cu jind cum totul la noi mergea. La scurt timp dupa meci, au inchis si ei atacul. Oricum nu mai reusisera nimic.

Cu aceste sicane, din cauza acestor persoane rau intentionate, onlinesport.ro risca din ce in ce mai mult sa isi piarda cititori si credibilitate. Acum, la finalul unui derby ca Dinamo – Steaua, alte siteuri de sport au fost cateva minute cazute, iar onlinesport.ro a fost sus, cu trafic mare si cu tot cu flood (inutil) in spate.

Doresc sa le multumesc cititorilor pentru rabdarea pe care au avut-o in ultimele zile in momentele in care siteul nu a functionat cum trebuie. Trebuie sa stiti ca s-au facut mereu in spate lucruri multe si rapide pe care nu le-ati observat. Nu a fost usor nici pentru mine in ultimul an sa gasesc o solutie care sa scape siteul de aceste atacuri, fiindca in Romania un hosting de calitatea oferita de Linux Security Group este probabil inexistent. Ma refer la profesionalism, experienta, echipamente si tehnologie. Nu doar hosting, ci in special de protectie, securitate in fata unor oameni pusi sa faca rau la comanda.

De acum inainte veti gasiti la noi un site foarte rapid ca viteza de incarcare, foarte stabil, care va va oferi astfel posibilitatea sa aflati lucruri primii si la prima mana, inclusiv la evenimentele mari de care am cam fost privati in ultima vreme. Pentru asta, si cei care au comandat atacurile, dar si cei care le-au executat au meritul lor. Fara ei nu am fi fost acum, aici.

Doresc sa multumesc celor de la Linux Security Group si in special lui Marian Amza, cu care am stat in legatura aproape permanenta in aceste zile, un om cu 14 ani de experienta de Linux in spate, cel care a coordonat activitatea pe partea de protectie si nu numai. Prin specialistii lor, prin experienta si posibilitati tehnice ridicate au reusit sa protejeze siteul in fata atacurilor flood care ne puneau drastic in pericol activitatea si imaginea. Imi doresc sa colaboram cel putin inca 10 ani de acum inainte si sa avem cat mai rar, spre zero, flooduri reusite de niste anonimi si la propriu si la figurat.

Nu ma uit aproape deloc, nu citesc alte siteuri sport din Romania, insa la semnalul redactorului care a scris stirea de mai jos astazi pe onlinesport.ro sunt nevoit sa fac o clarificare, necesara atat pentru imaginea siteului, cat si pentru oamenii care lucreaza si care aduc stiri proprii.

Astfel,  noi am publicat astazi urmatoarea stire:
http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/fotbal-intern/liga-1/80867/dragomir-presat-sa-demisioneze.htm

Siteul Realitatea ne-a citat, ba au fost de nota 10 si ne-au pus si link chiar la inceput (multumim):
http://www.realitatea.net/dragomir-presat-de-sotie-si-fiu-sa-demisioneze-de-la-lpf_885625.html

Cei de la gsp.ro chipurile au citit pe Realitatea stirea, asa ca citeaza corect Realitatea in loc de onlinesport (nu le pun link sa nu fac reclama ):

http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/incoltit-de-familie-dragomir-e-presat-sa-demisioneze-de-la-lpf-279465.html

Catalin Tolontan ar trebui sa ii imparta in doua, in smintiti si in misei si sa ii pastreze doar pe cei din prima categorie. Aia poate mai au o sansa.

Am scris miercuri si pe site, aflasem de la cineva ca se va merge spre doua etape sau nimic pentru cei doi jucatori, Martinovici si Stanca, insa nu am putut sa cred ca LPF va decide chiar nimic.

Gestul lui Martinovici urmat de ceilalti jucatori, a fost total neinspirat si nelalocul lui. Or fi sarbii rai ca in filmul ‘Underground’, iar asta este foarte bine, dar pot fi la ei acasa nu pe un teren de fotbal.

Instinctul iti spune ca foarte bine ceea ce au facut jucatorii, insa ratiunea si legea spun altfel.

Ce se intampla daca Martinovici i-ar fi rupt gatul drogatului sau i-ar fi aplicat o lovitura mai puternica de nu se mai ridica de jos? Care era decizia LPF? Tot zero etape, tot nimic? Nu trebuie gandit ca drogatul nu a patit nimic si atunci pedeapsa trebuie sa fie blanda. Pentru ca in definitiv conteaza gestul agresiv care putea duce la orice, un gest ireponsabil care, nesanctionat, arata ca in Liga 1 jucatorii se pot transforma in batausi avand o scuza la mijloc, fie ea intemeiata sau nu.

In fisa de post a unui jucator nu scrie ca trebuie sa loveasca oamenii care intra pe teren. Nu scrie ca jucatorii trebuie sa fie cei care pun piciorul in prag si aplaneaza sau dezamorseaza astfel de situatii. Indiferent de ceea ce se intampla, ei trebuie sa isi vada de sport si atat. Altfel, exemplu dat de jucatori face rau sportului si aduce dimensiunea huliganismului din tribune direct pe teren, in vestiarul unei echipe.

Palma cu piciorul a lui Martinovici urmata de loviturile aplicate drogatului cazut trebuiau sanctionate, fie si simbolic, pentru ca lumea sa inteleaga ca sportul nu inseamna sa ii caftesti pe niste spectatori, indiferent de actiunile lor. Paza pe stadion, buna sau rea, asa cum a fost, trebuia sa isi faca datoria si si-ar fi facut-o, fie si cu intarziere. Iar paza exclusiv  trebuie sa raspunda legal pentru aceste incidente, pentru ceea ce a facut si ceea ce nu a facut.

Martinovici si jucatorii au facut mai mult decat a-l imobiliza pe drogat, poate de frica, poate din razbunare, poate din motivele lor. Este clar ca acel om nu trebuia lasat liber, din moment ce fortele de ordine intarziau, insa LPF, ca for suprem, trebuia macar simbolic sa arate ca jucatorii nu trebuiau sa bata pe teren, sa nu dea liber la o astfel de atitudine, indiferent de situatie si niste motivatii discutabile.

Am fost avantajati cu Franta de gazonul execrabil si o puteam face chiar intentionat, daca eram destepti. Aveam o scuza pe care nici nu mai trebuia sa o explicam, istoria sta atat de bine marturie in favoarea noastra, ne vine ca o manusa fina din piele de caprioara care acopera o mana de lemn. Puteam sa tacem si sa mergem mai departe, oricum avem un Stadion National fara Nationala, am luat un 0-0 cu Franta, bodaproste.

In Romania, in constructii, ‘meseriasii’ sunt putini. Atunci cand cu adevarat exista ‘meseriasi’ prea putini au afaceri cu Statul, cu Primariile, segmente unde mafia se reaseaza permanent dupa alte criterii. Firma care a facut gazonul nici nu va fi exclusa din contract, nici nu va da faliment. Ca dovada, seful ei nici nu este interesat, nici nu il vezi la fata ca sa-l scuipi. Este bine-mersi si daca a dat o declaratie a facut-o din snobism, din fronda. Firma care a facut gazonul este una de casa care lucreaza cu Statul, lucreaza si cu FRF, asa ca daca acum de ochii lumii nu va incasa un mizilic de cateva zeci de mii de euro o va compensa cu sutele de mii din contracte politice viitoare sau cu milioanele din cont.

In afara de Oprescu (care a iesit cel mai sifonat din acest caz si poate pierde alegerile dintr-un eveniment ce credea ca ii poate aduce victoria), alaturi de echipele de club care sufera fizic pentru ca se bazau pe aceasta arena in contextul bramburelii si pierderii stadioanelor clasice,  cam pe nimeni nu ar trebui sa mire sau sa afecteze calitatea slaba a ierbii de pe Stadionul National.

Asa cum se spune ca Oprescu a interzis la imn pronuntarea versurilor cu ‘Traian’, de ce nu ar fi posibil la fel de bine ca ‘Traian’ sa fi fost in spatele slabei calitati a gazonului, cu scopuri tot politice. E doar o speculatie personala, interesanta ce e drept, dar cazuta in paranoia zilelor noastre in care tot ce se intampla in tara asta e Basescu…

Cine a construit ceva in Romania stie foarte bine. Am aflat recent cum in blocurile noi se dau gauri prin grinzi de rezistenta pentru a face loc greselilor de proiectare a tevilor instalatiilor sanitare, cum normele de beton nu se respecta nu neaparat din statiile de beton, ci pentru ca pe drum betonierele sa ‘ratacesc’ si vand betonul unora inlocuind cu apa ce au dat pe sub mana. Cum se foloseste fier-beton din  Bulgaria si Turcia, desi proiectul este calculat pe fier romanesc cu alte caracteristici tehnice. Nimeni nu tine cont de nimic, la fiecare pas se fura si se schimba proiectele fara sa iti dai seama, atat la nivel mare, cat si mic. Se merge mai departe fara nici o raspundere reala.

Ne suparam acum ca o iarba nu a stat bine si nu mai putem respira, toata presa scrie despre asta. Nu iau apararea nimanui, este impardonabil, dar nu trebuie sa uitam ca am avut nevoie de 22 de ani ca sa avem pe ce sa punem o asemenea iarba… 22 de ani. Aici e drama.

S-o repara iarba, dar sa vedem ce va fi la primul cutremur mare si cum va rezista Stadionul National.  Nu vreau sa pun pariu, dar este posibil ca la acel moment iarba sa stea deja bine, iar zidurile nu. Iar baietii care s-au ocupat, ca si acum, sa spuna senini ca e normal ce se intampla… E absolut normal, nu stiu de ce se mai mira lumea.

Scabal si Brioni erau firmele de unde si-a cumparat Becali costumele pana in 2009. Tusea daca nu purta aceaste carpe de 15.000 de euro bucata, preferate si de Marlon Brando in celebra serie de filme “Nasul”, dar si de miliardarul american Donald Trump.

Aparea constant la emisiunea “Nasul” si flutura cate un ceas de aur, laudandu-si costisitoarele obiceiuri vestimentare, de fapt niste gesturi de inteles, tipice pentru cei care de pe azi pe maine trec de la tramvai la Mercedes.

In 2009, sfidand criza, a cheltuit nu mai putin de 150.000 de euro pe cateva costume Brioni si Scabal, asa cum fusese obisnuit in ultimii ani, atunci cand terenurile isi mareau valoarea si se faceau ‘afaceri’ din nimic.

In august 2011, pentru nunta lui Borcea, Becali a cumparat patru costume de la un designer roman pe nume Alexandru Ciucu (nu am auzit de el). Pretul tuturor costumelor nu poate ajunge la costul unei singure maneci de pa un Scabal sau nici macar la despicatura din spate de la un Brioni.

Oricum, pentru el pare un plus de cheltuiala dupa ce a fost vazut recent iesind de la Casa de Moda Venus, acolo unde i s-au luat masurile pentru sacouri si pantaloni. Ceea ce nu e deloc rau. Daca era mai in banca lui si nu ar fi aruncat zeci de mii de euro pe Scabal si Brioni acum poate ar fi avut bani sa plateasca o amarata de chirie pe Ghencea si poate ar fi scapat si de imaginea de dandy snob parvenit.

Pentru mine nu sta in picioare demiterea unui antrenor, fie ea si prima din istoria Argentinei, ca sa refuzi un meci amical. Nu ai si tu in Argentina, asa cum are Steaua, un Edy Iordanescu, un ceva, pe care sa il urci in avion cu 11 rezerve si sa ii trimiti pana in Romania, ca sa onorezi o obligatie? Imposibil.

A semnat FRF contractul de meci cu antrenorul dat afara sau cu Federatia de acolo? AFA trebuia sa isi indeplineasca angajamentul si sa trimita orice in Romania.

Asa cum Argentina nu a avut jena in trecut sa dea o teapa de 93 de miliarde de dolari tarilor importante de la care  imprumutase bani (ceea ce vorba fie intre noi nu a fost deloc rau), intrand in asa numitul economic ‘default’, nu cred ca anularea unui meci amical programat in gaozul Europei de Est este o problema de imagine. Absolut deloc, este doar o firimitura de matreata cazuta pe umar, pe care o indepartezi cu un bobarnac grabit si nervos.

Vorbind tot in termeni economici, ca sa pastarm linia si sa nu folosesc alti termeni, Argentina ne-a dat si noua un ‘default’, unul mic pentru ei, dar resimtit destul de mare aici.

FRF, cot la cot cu partea politica, a fost in stare de ceva ce acum cativa ani nu vedeam realizabil. Terminarea unui stadion, a unei constructii, intr-un termen stabilit de la inceput. Lucru rar, daca nu unic, la noi in tara.

A durat 22 de ani ca sa avem si noi un stadion performant in Romania. Este mare lucru ca s-a facut, asa cum e el, fara sa fie o bijuterie de arhitectura. Dar e un stadion mare, modern, in care se vor putea desfasura evenimente sportive, concerte decente si altele. Este mare lucru.

Asa ca sa le dam si noi, de aici din Romania, un mare default argentinienilor si sa mergem mai departe. Avem un stadion, ramane de vazut ce vom face cu el.

O bucata de luna rosiatica, ireala, acoperea acoperisul metalic de OZN al salii Romexpo. Nu stiai, la 11 noaptea, daca acele 31 de grade din aer erau venite dintr-un scenariu de film prost in care jumatate de pamant arde, iar cealalta jumatate doarme si nu stie nimic despre acel dezastru.

Daca jumatatea de pamant care ardea s-a numit sambata seara Romexpo, atunci cu siguranta totul nu a fost decat pura realitate. Frigea pe toata talpa atunci cand Bute a pasit in arena. Mii de brate ridicate si luminate, impachetate laolalta in siruri lungi si rotunde, au salutat  intrarea lui  asa cum numai in marile sali de box se intampla, asa cum numai boxul reusesete sa aduca laolata intr-o atmosfera intima saraci si bogati, sanatosi si bolnavi, tineri si batrani, barbati si femei.

‘Let’s get ready to rumble!” s-a auzit, iar lumea boxului mare s-a teleportat brusc de peste ocean direct la capatul de tramvai 41. De la prima eschiva si pana la ultimul pumn aruncat in acest meci a existat senzatia pregnanta ca istoria se scrie in fata ochilor si ca tot ceea ce se petrecuse pana atunci in gala nu fusese decat o joaca de copii.

‘Bute! Bute!’, urla o coloana sonora pusa de organizatori, probabil ca sa dea bine la televizor. ‘Lu-ci-an! Lu-ci-an!’, strigau de fapt spectatorii.

Gala fusese destul de slabuta pana atunci, insa Bute si Mendy au intrat cu altceva. Au dus totul la un alt nivel cu usurinta, in doar cateva miscari si cateva tuse. Doi sportivi de valoare, doi dansatori sculptati din calcar si abanos, unsi de respiratiile a mii de oameni veniti sa vada ceea ce pana acum in Romania nu se vazuse.

“Omoar-o pe cioara asta!”, am fost adus cu picioarele pe pamant de strigatul unui tigan corpolent care  venise cu un Ferrari rosu ultimul tip si pe ale carei scaune impecabile, albe, aruncase prosoape. “Albeste-l! Smulge-i parul!, rasunau si alte voci. “Stanga, da-i cu stanga”, ii striga lui Bute un ‘antrenor’ din tribune. Si Bute chiar dadea cu stanga…

Bute a inceput meciul cu niste eschive de balerin, ireale, dorind sa ii arate fatis lui Mendy ca nu se lasa atins. Era acolo, dar adversarul intelesese deja ca in orice moment romanul poate disparea. Daca vrea. Asta era senzatia.

Bute? O cobra pe doua picioare, asa arata.

Si Mendy a continuat sa nu iasa din jocul sau, din strategia pe care si-o pironise in cap a unui joc precaut si eficient, fara extravagante. Nu a muscat, a jucat inteligent ca sa stea cat mai mult lucid pe ring. Nu a deschis, s-a vazut clar ca dorea sa loveasca numai atunci cand era sigur. Si in repriza a treia a fost sigur: un pumn trimis de francez i-a rasucit  gatul lui Bute. Daca ar fi fost liniste in sala s-ar fi auzit un trosnit surd.

Au fost trei reprize echilibrate, in care voit sau nu Bute a fost de cateva ori prins in corzi, desi incepuse controlind centrul ringului. Cu toate precautia sa, francezul avea sa guste tarana repede.

Toata lumea astepta marca lui Bute, pumnul la ficat. In repriza a patra Mendy a cazut ca un sac de cartofi fara ca nici el si nici lumea din sala sa isi dea seama de ce. Numai Bute stia. Si stia bine, pentru ca in secunda urmatoare era catarat in coltul ringului, cu bratele in semn de victorie, iar Mendy se aduna cu greu de pe jos, calcat cu masina pe trecerea de pietoni.

Lovitura trimisa de Bute a fost perfecta. De sus in jos, pumnul i-a prins lui Mendy exact milimetrul dintre tampla si mandibula, acel milimetru fatal care, bine tintit, te pune la pamant definitiv. Cunoscatorii stiu asta bine, iar de la ei eu v-o spun voua mai departe, fara ca acest amanunt sa mai fi aparut in alta parte prin presa noastra. Toata precautia lui Mendy a fost degeaba. Milimetrul lasat lui Bute i-a fost destul. Atat a trebuit.

Elena Udrea a vazut probabil pentru prima oara in viata ei, in fata ei, cum o lovitura de tren vine de nicaieri si trimite pe jos un corp atletic aflat cu o fractiune de secunda mai devreme calare, in control. Probabil si-ar dori si ea un asemenea ‘pumn’ in politica, sa il aplice atunci cand chiar ar avea nevoie.

Mendy a cazut exact sub ochii pironiti ai Elenei Udrea, cadou de la Bute. Din punctul meu de vedere, privirile ei nu spuneau decat un singur lucru: ea, la randul ei, a facut gala ca un cadou pentru Bute. Da-o dracului de politica, nu despre asta a fost vorba in gala asta.

In gala asta a fost vorba de un mare campion, un campion care a dovedit de ceea ce este in stare, a fost vorba despre oameni veniti din coltul strazii si care au inteles exact ceea ce s-a petrecut pe ring si, poate, nu in ultimul rand a fost vorba despre o declaratie de dragoste.

Ziarul ProSport a vandut o medie de 24.000 de ziare pe zi, in primele trei luni ale lui 2011. Este foarte slab.

In anul 2003, echipa de atunci de la ProSport a plecat in masa la Gazeta Sporturilor, iar ProSport a fost cumparat de trusul elvetian de presa Ringier. Gazeta Sporturilor vindea la acel moment (2003) in jur de 20.000 de ziare pe editie. Era considerat infim. ProSport pleca la drum cu Ringier cu o medie de 70-80 de mii de ziare vandute pe editie!

Au urmat anii 2004, 2005 si 2006, ani de munca grea pentru Prosport (stiu pentru ca am fost si eu acolo) in care ziarul a trebuit sa isi mentina stacheta. Alaturi de echipa elvetiana care supraveghea ziarul, care venea cu idei si asigura o calitate, ProSport s-a mentinut pe locul 1 in ciuda eforturilor fara succes ale celor de la Gazeta de a redeveni primii.

2004, 2005, 2006 si 2007 au fost ani relativ egali, cu vanzari bune de 70-80-90 de mii de ziare pe zi, de ambele parti. Eu am plecat in 2006 de la ProSport, iar in 2007 la final ziarul a fost preluat de trustul Publimedia. A fost momentul de cotitura, cel putin din ce arata cifrele de vanzari.

In 2008, anul in care ProSport abia intrase sub noi patroni romani, Gazeta vindea ca in vremurile bune, ba a trecut in lunile cu EURO 2008 de 100.000 de ziare vandute pe editie, in timp ce ProSport s-a dus in jos la 50.000 tot anul (la jumatate fata de anul precedent!). Pentru prima oara din 2003 cifrele aratau un nou lider incontestabil in presa scrisa: Gazeta Sporturilor.

2009: Prosport trece rar de 50.000, noua stacheta fiind o medie de 40.000 de ziare vandute pe zi. Gazeta scadea si ea la o medie pe zi de aproximativ 60.00o, minus de 40% fata de 2008, anul de inceput si al crizei.

2010: Prosport scade la o medie neverosimila de 30.000 de ziare vandute pe zi, dar mai atinge si 40.000 in timp ce Gazeta vine si ea in jos puternic la o medie de 40.000 (o noua scadere de 40% fata de anul precedent).

2011: Se poate si mai rau din pacate fata de 2010. In primele trei luni ProSport a vandut cate 24.000 de ziare pe zi, ceea ce inseamna ca tot anul tot cam asa va fi. Gazeta s-a mentinut la nivelul din 2010 fara scadere, o medie de 40.000 de ziare vandute pe zi, ceea ce este dupa mine mare lucru.

Cifrele din 2011 sunt negre pentru presa scrisa de sport, dar pentru ProSport in mod special. De ce aceste scaderi imense de vanzari la ProSport? Motivul este cred cel scris de mine in 2007.

Elvetienii au fost cheia cifrelor bune ale ProSport, cu expertii lor pe editorial, dar si pe alegerea factorului uman. Totul, dublat de  masinaria de distributie din spatele Ringier, cea mai buna la acel moment. De aceea, cand ziarul s-a vadut in 2007, cei de la Publimedia au dat 8 milioane de euro pe o coala de hartie fara valoare. Elvetienii, cu know-how-ul si presiunea lor din care iesea un produs slefuit, s-au dus. La fel si capacititatea de a tipari si distribui presa scrisa. Eu daca trebuia sa cumpar ProSport nu il luam si sunt sigur ca si altii stiau asta (dintre cei care lucrasera in companie ma refer).

Presiunea pusa de elvetieni la ProSport era o presiune pozitiva. Ei tineau in frau o echipa de romani in general medie ca valoare, dar pusa la munca fara a avea timp de aplecat urechea la barfa si mancatorie. Era barfa si mancatorie, dar ea se lovea ca o minge de un zid de beton elvetian. Pe straini ii interesa, la fel ca si afara, ceea ce faceai, cat faceai si cum faceai. Iesea un produs stabil, corect, interesant, profesionist.

Exista o diferenta clara intre romanul care lucreaza in Romania si romanul care incepe sa lucreze in strainatate. Afara, motivatia este mai mare, iar ProSport sub elvetieni era o oaza straina in mijlocul Bucurestiului romanesc. ProSport sub Ringier era, cel putin asa cum am simtit eu fiind deja un om cu experienta de lucru ca jurnalist intr-o companie de top din strainatate, un loc stabil de munca, un loc in care se intamplau lucruri corecte. Consultantii elvetieni stabileau un echilibru agreabil si  stiau ce au de facut, imprimau tuturor o motivatie, o echidistanta – lucruri pe care romanasii vrand-nevrand trebuiau sa le urmeze. Cei slabi se rupeau precum crengile uscate si erau eliminati natural.

Atunci cand strainii au disparut din schema, romanii s-au trezit din nou romani. Angajati la romani, aerul  elvetian, cu tot ce insemna el, a disparut. Nu vreau sa ii critic pe cei care conduc acum ProSport, pentru ca nici nu mai stiu cine este acolo si cum este. Vanzarile sunt insa foarte slabe, iar motivul acestei scaderi (pe langa criza) este dupa mine lipsa creierului elvetian, cel care a mentinut, dezvoltat, recreat si vandut un produs la standarde occidentale, cu tot ce inseamna asta.

Un tip cu un Betley alb spumega. A trebuit sa ocoleasca si el, desi avea bilet de Parcare. A luat-o la un moment dat pe contrasens ca sa ajunga mai repede, insa tablagii l-au trimis inapoi de unde venise, iar el i-a trimis la randul lui pe eu de unde venisera si chiar mai departe de atat. A ajuns dupa mine in parcare, desi initial era in fata. Un drum care trebuia sa dureze un minut s-a prelungit la 15. Ok, fanii lui Dinamo puneau piedici celor al Stelei.

La meci, am iesit cateva minute sa imi cumpar apa de la zona de servire aferenta fotoliilor. Forfota mare. Nu pentru ca era multa lume, ci tot din cauza organizarii, de data aceasta a Stelei pentru fanii ei. Nu se putea cumpara nimic cu bani gheata, totul trebuia achzitionat cu carduri. Foarte civilizat, nu, la prima vedere?

Inainte sa platesti, cumparai un card de la o fata aflata la capatul barului, apoi avansai si comandai. Din prima, probleme, pentru ca nu se gaseau de vanzare decat carduri cu credit de 25 de lei.

Oamenii cumparau cate un card de 25 de lei, insa multi dupa ce isi luau 1-2 pungi de seminte, 1-2 beri si 1-2 ape li se spunea ca face mai mult de atat si ca le mai trebuie 4-5-10 lei. Cum se putea acoperi restul? Pai, du-te inapoi si mai cumpara un card de 25 de lei. Nervi, frustrare suplimentara in timp ce pe teren  Rapidul calarea Steaua, iar primul dribling in careul visiniilor a venit in minutul 80, pana atunci doar centrari englezesti.

Apoi, daca urma sa ai bani pe card cat trebuie, incepea sa se cantareasca apa. Iata cum se serveste apa la Steaua. Dintr-o sticla mare de 2 litri de Roua se turna intr-un pahar de Pepsi, dupa pura apreciere a barmanului, daca pot numi asa un pusti de 19 ani care la fel ca si tablagiul de pe strada te lua scurt la pertu. In inocenta mea, ma asteptam sa primesc o apa sigilata, la sticla mica.

Il intreb pe tipul care servea (spre deosebire de el sau de tablagiul de pe strada, il intreb fara pertu): “Nu aveti sticle mici?”. Raspunsul vine franc: “Nu, dar iti  punem in pahar!”. Era evident. In paharul meu, apa se oprea la patru degete marisoare sub buza. Un fan aflat in spate a observat si l-a intrebat pe ‘barman’: “Asa va pune Becali sa dati apa? Nu mai are bani de apa?”

Mi s-a parut ciudat de vazut cum trebuie sa vad ieri suporterii Stelei la cumparat carduri de 25 de lei si socotindu-se penibil pentru cativa lei cand sa plateasca, ca sa le ajunga de cateva pungi de seminte si cateva beri sau ape. Un spectacol de oameni nervosi, dublat pe teren de o echipa care iti starneste sentimente asemanatoare.

La Steaua, este aproape ca si fotbalul sa se dea cu card de 25 de lei, insa spre deosebire de seminte acolo unde ar mai trebui cumparat inca un card pentru ca nu ajunge creditul, la fotbal ar mai ramane inca de o partida sau doua bani pe card.