Vadim Cusnarencu

Melancholia – ce vrea acest film de la noi?

Am fost duminica seara si am vazut filmul Melancholia al lui Lars von Trier. A durat vrei doua ore si ceva si la final am ramas pe scaun sa ma intreb ce a vrut cu adevarat acest film, ce a vrut sa ne transmita? Despre ce a fost acest film? Am ajuns acasa si m-am uitat pe IMDB ca sa vad ca este incadrat la sectiunea SF/Drama, ceea ce mi s-a parut o tampenie. Am citit luni dimineata si luni seara ce au scris oameni din Romania care l-au vazut, precum si critici din alte tari. Mi-am dat seama ca nimeni, dar absolut nimeni, nu a inteles nimic din mesajul filmului care mi-a rasarit clar in cap, asa cum iese luna plina dintre nori, dupa aproape 24 de ore in care am mers pe strada automat, am salutat automat, am vorbit automat, mereu cu gandul in alta parte.

Am citit multe pareri despre Melancholia. Am citit ce scriu si criticii de film din SUA sau Marea Britanie, chiar daca am jurat ca nu o mai fac pentru ca din punctul meu de vedere baietii astia se pricep la orice altceva, dar nu la filme, nu la arta. (nu dezvolt subiectul pentru ca mi-ar trebui cateva pagini si vreau sa fiu scurt). Cum sa pui un asemenea film la SF din moment ce problematica lui este atat de umana, atat de reala, atat de aproape de noi (chiar daca pretextul poate fi orice ca sa o aduci in atentie, sa ai impact, sa pui lumea pe ganduri intr-un mod altfel, interesant?)

Am citit si romani, am vazut in general pareri pe bloguri. Am aflat ca din cautarea pe net ca ziarele Click, CanCan si Libertatea au relatat ca Tudor Chirila a vazut Melancholia. Tare… Pacat, nici el nu a inteles mai nimic din film, dar a ramas cu niste sentimente – un capitol care criticilor de arta le cam lipseste.

Nu o sa discut lucruri din film, nu o sa discut scene si imagini sau replici pentru ca totul este o metafora si ca, orice metafora, fiecare trebuie sa o traiasca in felul lui. Imaginile, filmarile sunt numai cum Lars von Trier le poate face, nu are nimeni din lume ochiul lui atunci cand aseaza camera (filmarile sunt ‘din mana’, miscate, o tehnica pe care personal nu o apreciez, dar aici se potriveste de minune pentru ca reda tot freamatul acela si parca te pune pe tine sa fii acolo in nebunia aia).

Dupa mine, esenta filmului este una: o viziune asupra vietii. Atat. Filmul, incearca sa raspunda la intrebarile esentiale cine suntem?, de unde venim? si incotro de ducem? arucand in lupta intr-o poveste aparent stranie ca mod de derulare (pariez ca nu ati vazut o asemenea nunta ca in acest film niciodata) asa numitele valori precum familia sau conceptul de barbat sau femeie.

Viata omului, viata noastra, cat face ea, cat merita ea? Cum merita sa infrunti sfarsitul vietii asa cum o stim noi? Merita in viata sa faci copii in ciuda a tot ce este in jurul nostru? Sau ne ducem toti la dracu oricum?

Trier atinge din nou intr-un alt mod ideea copiilor, dupa ce pornise de la ea Atichrist (un film pe care la acel moment nu am putut sa il urmaresc pana la capat, este singurul film la care am apasat butonul ‘stop’ si am zis ca o sa il vad peste niste ani. Inca nu m-am incumetat sa o fac).

Cam asta e problematica grea.

Persita ideea lui Trier din filmul numarul 1 cel putin in ierarhia mea (Dogville), anume  ca oamenii sunt rai si ca toti trebuie sa dispara. In Dogville femeia ii impusca pe barbatii care o chinuisera, in Melancholia dispar toti oamenii.  Melancholia duce ideea omului in sine spre un nou pas, mult mai mare, mult mai puternic, iar imaginile, povestea, dublate de scurtele replici (si muzica lui Wagner) te fac sa intelegi de ce filmul este numit a saptea arta. Din pacate sunt atat de putine filme care sa intre in aceasta categorie.

M-am indoit putin de acest film, insa mi-am dat seama ca pana nu inteleg cu adevarat despre ce e vorba nu o sa imi pot face o idee. Acum imi dau seama ca este foarte, foarte mare. Este de vazut, este de trait, va recomand sa il vedeti daca aveti cum la Digiplex, in Baneasa Shopping City pentru calitatea vizionarii.

Lars von Trier este cel mai bun cineast al tuturor timpurilor pentru ideile mari aduse in atentie, modul de abordare si imagini. Este genial in cea mai clara acceptiune a cuvantului.

Astept pentru cine a vazut sau va vedea filmul sa explice aici de ce mireasa iese din dormitor in noaptea nuntii, il refuza practic pe sot, si se duce pe camp ca sa se culce cu un necunoscut in lumina Melancoliei.