Vadim Cusnarencu

Big Bangul nu ar trebui sa excluda creatia

Am vazut in aceste zile promovarea de pe Internet a emisiunii ‘Curiosity’ de pe Discovery, in care se doreste o dezbatere pe tema originii Universului. O tema de cand lumea, ramasa in picioare de cand lumea, o disputa intre oamenii de stiinta si cei care cred in creatia cuiva.  Erau acolo patru materiale video, patru clipuri in care patru romani comenteaza in ideea promovarii programului respectiv, iar unul dintre ele mi-a atras atentia in mod special si m-a pus la treaba sa scriu niste randuri.

Singurul clip pe care l-am urmarit a fost cel al lui Alexandru Mironov, cel care de altfel a fost la originea acestor randuri, restul idelilor fiind emise de niste persoane pe care personal nu le consider.  Asadar, l-am ascultat pe Mironov spunand ceva de genul ca 80% dintre romani cred ca Dumnezeu ne-a creat si ca discutia pentru acestia se opreste aici. Insa, spune el, mai sunt altii care cred in stiinta si in lucrurile demonstrate de aceasta, printre care  masurarea inceputului Universului prin asa numitul Big Bang.

Totusi, ambele afirmatii ale lui Alexandru Mironov sunt incomplete si il voi contrazice partial sperand sa nu il supar, desi stiu ca e suparat pe mine de cand eram mic pentru modul in care jucam sport.

Exista mai multe fatete sau nuante. Prima ar fi ca oamenii care cred in Divinitate, indiferent de cum s-ar numi ea,  nu pun capat discutiei si dupa aceea se apuca sa pliveasca iarba. Sunt multi care respira credinta, traiesc prin ea, citesc sau scriu despre ea, le da putere, intelegere, dorinta sa afle sau sa simta mai mult. Eu nu sunt neaparat unul dintre ei (sau cel putin nu la un asemenea nivel), dar in jur pot vedea exemple pe care le pot respecta sau intelege.

Si, punctul doi, chiar daca noi am ajuns acum, aici in acest moment ca urmare a unui Big Bang masurat de cuceririle stiintei, cine poate demonstra ca acesta mare explozie nu este tot rodul unei creatii?

De ce s-ar exclude creatia ca prim impuls al Big Bangului?  De ce s-ar exlude ideea ca cineva (sa ii zicem ‘Dumnezeu’, ‘Vasile’ sau ‘pantof’) sa fi luat o bucatica de asa zisa energie masurata de oamenii de stiinta, sa ii fi dat drumul intr-o oala aflata pe un colt de aragaz, pentru ca si azi ea sa se afle pe un foc la amestecat cu o lingura de lemn? Cu absolut nimic. De ce se pune in ecuatie Big Bang egal stiinta, dar nu e egal Creatie sau Divinitate? Toate pot purta fara probleme intre ele semnul =.

Desigur, in aceasta ecuatie se pune intrebarea cine l-a creat pe celalalt creator si asa mai departe, lucru care duce la un blocaj. Insa, la fel de bine cum se presupune ca acel atom omnipotent a dus la un Big Bang, se poate presupune si o creatie a unui creator omnipotent. O existenta a unui atom din nimic poate fi la fel de plauzibila logic cu ideea existentei unui creator suprem din nimic. Stiintific vorbind.

Noi suntem atat de complicati atat fizic cat si in interior, lucruri lasate de la Big Bang incoace, incat noi nu ne-am explicat pe noi, dar stam cu ochii pe cer.

Cand am vrut sa facem ceva inteligent am realizat computerele cu un creier similar ca functionalitate cu cel uman. Normal, mult mai simplist. Putem sti la ora aceasta daca nu cumva un computer, in microprocesorul lui mic, nu si-a explicat deja cum un Big Bang din siliciu l-a creat in urma cu 40 de ani?

Nu este corecta ideea de limitare a creatiei prin argumentele stiintei, pentru ca multe argumente aduse de stiinta provin din lucruri care nu se stiu si se doresc a fi explicate din putinele lucruri care se cunosc cu adevarat, la care se adauga  doar calcule sau masuratori intangibile. Vorbind despre Univers, cea mai mare descoperire cu adevarat stiitifica a fost ca Pamantul este rotund si ca se invarte in jurul Soareului. Cineva a ars pe rug pentru asta. Acum Hawking nu arde cand spune ca Universul se dilata, si nici Mironov nu arde convins Big Bang. Cam asta este si diferenta de impact si valoare a ‘descoperirilor’ stiintifice legate de Univers din ziua de azi.

Nivelul nostru de intelegere este la aceasta ora destul de grobian: la lucrurile pornite de la o simpla celula noi ajungem sa umblam cu bisturiul.

La fel cum un caine, pe scara evolutiei, nu a putut si nu va putea vreodata sa articuleze cuvinte cuvinte oricat ar incerca, nici noi  oamenii nu am aflat, de milioanele de ani masurati atat de bine de oamenii de stiinta, ceea ce ne intereseaza de fapt: cine suntem, de unde venim si incotro ne ducem. Si nici nu vom afla.

Limita este clara, iar semnatura acestor lucruri se afla probabil chiar in noi, in asa numitul ADN. Cine ne-a facut probabil a pus acolo un an si o semnatura, dar si acest ADN oricat ar vrea oamenii de stiinta sa il decodifice, nu se va putea. Asa cum Windowsul nu s-a putut sparge pentru ca semnatura, cheia se afla la Bill Gates, la fel si ADN-ul nostru va ramane pe veci codificat. Numai ca la noi  ‘cheia’ este in alta parte, pusa bine intr-un sertar. Sau a explodat cu totul la Big Bang.

Cine crede ca suntem doar niste bucati de carne pe doua picioare, niste victime sau beneficiari ai hazardului, ai Big Bangului, masurati de stiinta, cine striveste gandacii cu piciorul fara sa isi puna o intrebare se insala. Ar trebui ca atunci cand strivim un gandac de bucatarie cu piciorul sa ne intrebam de ce noi oamenii, care stim atat de bine cu Universul si mancam atat de bine pe paine Big Bangul, de ce la aceasta ora nu putem face noi un gandac. De la zero, nu sa clonam niste celule care apoi esueaza in chinuri. Noi inca lucram cu fier. Si lucram pe modelele altuia pe care incercam sa le modificam cu stangacie.

Fiecare are o parere despre ceea ce este in jur  la fel de lipsita de valoare precum cea a lui Hawking, a lui Mironov sau a mea de aici. Sau, in acelasi timp, la fel de valoroasa.

Inchei aceste randuri prin ceea ce spunea Socrate in niste pagini din Dialoguri (nu imi mai aduc aminte in care dintre ele si nici citatul exact, pentru ca nu imi place sa fac notite prin caiete). El fiind la un pas de moarte, sa fie executat, vorbea despre Divin si spunea ca nici el nu poate demonstra ca exista sau nu, la fel cum nimeni nu a putut. Insa, zicea Socrate, pentru el nu va fi o surpriza, o incununare mai frumoasa decat ca dupa moarte sa vada ca lucrul in care a crezut este adevarat. Cam asa ceva.