Tenis pana la sfarsitul Lumii

June 24th, 2010 | by Vadim Cusnarencu |

Tenisul este singurul sport care permite atat practic, cat si teoretic, ca un meci sa se joace pentru totdeauna. Sau mai exact pana unul dintre adversari moare. Cum ar fi fost ca Isner si Mahut sa joace pana in anul 2080? O mica si scurta proza fantastica a la Voiculescu (nu, nu cel de la Intact, ci unul care a ramas in istorie) sau Marquez. Normal, ei ar fi scris mult mai bine, dar povestea ar fi fost cam asa:

Isner si Mahut au jucat timp de 10 ore un meci si o puteau face pentru ani de zile la rand. Editia 2010 a Wimbledon putea ramane mereu in joc pentru ca pe terenul 18 doi baieti nu stiau sa faca un break. Nadal, Federer si altii nu mai aparusera de ani buni in alte turnee pentru ca toti asteptau finalul editiei Wimbledon 2010, conform regulamentului.

In 2020, pentru ca tenisul sa se reia pe Planeta, s-a decis ca Wimbledon sa se desfiinteze si sa iasa din calendar. Competitiile au inceput din nou, insa degeaba, pentru ca toata lumea se uita non-stop la cea mai lunga partida de tenis din istorie, inca neterminata.

Joc tenis total amator. Mi-a ramas in cap, intr-o iarna,un meci intr-un balon cand la dublu a trebuit sa servesc timp de 30 de minute pentru ca partenerul meu, un tip de la Heineken, mereu rata lovituri decisive la fileu. Nu am mai jucat apoi cu el, am ramas cu impresia ca a vrut sa ma omoare, desi motivele imi sunt si acum neclare.

Isner si Mahut au jucat tenis pana la adanci batraneti, pana cand telespectatorii nu aumai stiut care e Isner si care e Mahut. De la un punct, nimeni nu mai avea certitudinea ca pe teren se afla Isner si Mahut. Existau multe speculatii ca ei murisera si altii le luasera locul ca sa ramana in istorie. Fii cameramanilor din 2010 le luasera loc tatilor iesiti la pensie in 2040.

Nepotii nostri, mari in 2050, invatau ca un meci de tenis se joaca din 2010, pe terenul 18 de la Wimbledon. Liderul mondial din vechime, un tip pe nume Rafael Nadal care juca la mana cu un ceas de 550.000 de dolari, era demult ingropat. Pentru nepoti era mai interesant sa invete ce era acela “un dolar” decat sa studieze istoria tenisului, un sport demult apus. De fapt, in lume nu se mai facea deloc sport, toti erau legati de picioare de la nastere, pusi in paturi si lasati sa se uite la televizor pana la moarte.

Isner si Mahut cerusera sute de seturi de mingi noi. Langa terenul 18 se construise special o fabrica de mingi, pentru ca stocul mondial nu mai facea fata. Dupa douazeci de ani de joc, oficialii de la Wimbledon nici nu le mai dadusera mingi noi, in speranta ca vor ramane fara si ca vor iesi singuri de pe teren, in cele din urma.

Cei doi jucau intr-o arena plina de resturi de mingi verzi. Iarba crescuse pe alocuri de un metru, iar unele mingi intrate acolo nu mai apareau niciodata. Din cand in cand, undeva in Africa ploua cu niste chestii verzi, ovale sau rotunde, iar localnicii vedeau acest lucru ca pe un semn de la Zeul Soarelui demult apus, sperand ca el este inca acolo pentru ei.

O camera foto tragea cate un cadru pe saptamana si surprisese prin tribunele de la Wimbledon numeroase momente: cand un avion cazuse peste tribuna oficiala, cand maimutele de la Zoo Londra scapasera si mancau popcorn  discutand aprins ultimele tendinte, cand frizerii veneau o data pe luna sa ii tunda pe cei doi sportivi, cand nascuse sotia lui Isner, cand copiii de mingi plecasera toti la facultate, cand meciul ramasese fara arbitru pentru ca oficialul suferise un atac cerebral cand incerca sa isi aminteasca scorul, cand o eclipsa de soare tinuse doua saptamani, cand a fost zarit ultimul spectator, cand Nike inventase racheta fara racordaj si ii luase pe cei doi intr-o reclama, cand cei doi luasera ciuma bobonica si o dusesera pe picioare, cand s-a dovedit stiintific ca nu existasera dinozauri, cand Mahut a vrut sa ia primul autobuz spre casa si nu a putut sa iasa din arena pentru ca totul era inchis cu lacatul si abandonat, cand extraterestii aterizasera pe ruinele din Wimbledon pentru ca acolo mai erau singurele semne de viata de pe Pamant, cand televiziunea s-a desfiintat si cei doi au ramas sa joace din placere.

Isner si Mahut ramasesera singuri. Era iarna de treizeci de ani. Era un miracol.

Minge de meci Isner. Mahut returneaza afara! “E pe linie, prietene, sa mergem mai departe. Egalitate”, spune Isner.

  1. 22 Responses to “Tenis pana la sfarsitul Lumii”

  2. By relansat on Jun 24, 2010 | Reply

    ha ha ha =))

  3. By moi on Jun 24, 2010 | Reply

    Ideea asta ai imprumutat-o de la CTP.el a comentat meciul live si a spus ceva de genul ca vede venind ploile, arena daramata, iarba crescuta si astia 2 jucand in continuare :)

  4. By emsal on Jun 24, 2010 | Reply

    Superbă proză!

  5. By Contra idiotilor on Jun 24, 2010 | Reply

    Sarcasm se face intr-o fraza, doua, nu o carte de..Sadoveanu! E amuzant numai in primele 2-3 fraze, apoi devine previzibil, plictisitor, chiar nesuferit! Mai citeste comentarii amuzante din presa internatione pe seama acestui subiect! Nu trebuie o..nuvela!!!

  6. By relansat on Jun 24, 2010 | Reply

    e greu sa citesti 1-2 pagini cand ai creierul atrofiat …

  7. By vadim on Jun 24, 2010 | Reply

    Moi, nu am vazut ce a zis CTP, nu am vazut gameurile de azi, daca stiam iti dai seama nu mai aberam pe aici. Zi-mi sincer daca pe aceeasi idee am fost totusi mai bun decat CTP care e foarte bun oricum. :)

    Contra idiotilor, care presa internationala, aia care acum 10-20-30 de ani ne spunea ca suntem tari ca avem masini si chinezii fraieri ca merg cu biclcileta, iar acum ne indeamna sa fim “verzi”, iar tuturor europenilor inclusiv la noi in bantustane ni se pare ca suntem tari ca mergem pe doua roti? Nu prea citesc presa internationala. Prea putine chestii misto, pret multa propaganda si articole luate de pe agentii de presa si date ca adevaruri. Dar, daca ai tu ceva interesant lasa aici link poate traducem ceva pe onlinesport.ro.

  8. By cristi on Jun 24, 2010 | Reply

    Adevaru este ca zilele acestea am trait un moment unic in istorie. Chiar si cei mai neaveniti prieteni ai mei au inceput sa ma intrebe cine sunt nebunii aia doi care nu mai termina meciul ala de tenis. Sincer, nu cred ca mai prindem vreodata un asemenea meci … poate si pentru ca reguli se vor schimba. Si daca se mai prelungea mult meciul, cred ca erau in stare sa modifice regulamentu pe loc.

  9. By condreacata on Jun 25, 2010 | Reply

    Foarte tare articolul!

  10. By dimitrov on Jun 25, 2010 | Reply

    Servus, asta-i primul meu comment de forumist, asa ca… indurare! Despre articol, ideea sigur ca era previzibila, modele fiind destule si in cinematografie( wenders cu until the end of the world, chiar truman show pe alocuri) cat si in literatura, si-mi vine in minte arhitectul lui Cartarescu pe de-o parte si pe de alta,viziunea unei distopii mecanicizate ale lui Huxley, insa eu zic ca autorul de fata a avut curaj sa-si asume o sarcina cu atatea taisuri si nu a scris prea rau; despre ifosele de savant in tenis ale lui CTP, nimic decat de bine; despre meci, fericiti cei care l-au vazut si prea-fericitii iubitorii de tenis care l-au vazut; pentru autor, e cam neplacut ca prima fraza a unui text sa fie falsa, mai cu seama daca serveste drept premisa majora in rationament, nici practic, nici teoretic, in acceptiunea folosita de tine, tenisul nu este singurul sport care se poate juca pana la sfarsitul lumii. in rest felicitari pentru articol!

  11. By Vadim on Jun 25, 2010 | Reply

    Ce sport se mai poate juca pana la sfarsitul lumii?

  12. By relansat on Jun 25, 2010 | Reply

    nici nu stiu daca-i de bine sau de naspa; conservatorismul englezilor a generat un asemenea spectacolo, si totusi …

  13. By Vadim on Jun 25, 2010 | Reply

    Nu e vorba de conservatorism, la toate turneele de mare slem se joaca asa in ultimul set. Cei doi carora li se extirpase din cap notiunea de ‘break’ sunt 100% de vina. :)

  14. By Mihai on Jun 25, 2010 | Reply

    La US Open se joaca cu tie-break in setul 5. Deocamdata.

  15. By relansat on Jun 25, 2010 | Reply

    @mihai exact. si se va juca in continuare. probabil se va schimba si la celelalte turnee.

  16. By Vadim on Jun 25, 2010 | Reply

    Am inteles, nu stiam… Ce e drept ma uit mai mult la Roland Garros si Wimbledon.

  17. By costin on Jun 25, 2010 | Reply

    Cateva porturi care se pot juca, teoretic, pana la sfarsitul lumii: tenis de masa,volei pe plaja, volei in sala, etc.
    Despre CTP, pentru cunoscatori: cine vrea sa-i admire nobletea, arificiile tehnice (atat de limbaj, cat si de jucator), caracaterul in general, sa se prezinte la Cupa presei la tenis – o sa va placa atat de mult, incat o sa mototoliti ziarul si o sa inchideti televizorul ori de cate ori ar avea legatura cu el.
    Despre articol: Vadim, ai scris cu pasiune si se vede, mai ales pentru ca iti venea greu sa te opresti. Mi se pare esential sa te simti tu bine cand scrii ceva.
    Despre meci: A fost cel mai frumos blocaj mental alimentat din resurse fizice inepuizabile – m-a dus cu gandul la un pacient in coma, conectat la aparate: ma bucura insa cel mai mult cand se trezeste, preferabil cat mai repede. Un 22-20 mi s-ar fi parut suficient.

  18. By costin on Jun 25, 2010 | Reply

    evident, sporturi, nu “porturi”. Mea culpa.

  19. By Vadim on Jun 26, 2010 | Reply

    Am jucat tenis de masa profesionist ani de zile, stiu s-a mai schimbat regulamentul. La avantajje acolo se termina repede, dar teorectic asa e se poate juca si el. :)

  20. By WILLIAMCOYLUNG on Jun 27, 2010 | Reply

    Schimbari Steaua: Toja in locul lui Pacurar, Surdu in locul lui Surdu

  21. By produse naturiste on Jun 30, 2010 | Reply

    un sport care imi place f mult….am jucat in copilarie f mult

  22. By pirat on Jul 4, 2010 | Reply

    nu esti sociabil?de te atrage asa mult jocul asta

  23. By jos_cenzura on Aug 6, 2010 | Reply

    si baseball-ul poate dura la infinit

Post a Comment