O demisie de onoare

February 12th, 2008 | by Vadim Cusnarencu |

Ilie Nastase a iesit sifonat ca imagine dupa Cupa Davis de la Sibiu. Nu numai ca echipa noastra e inexistenta, dar s-a pus si capac prin costurile mari aflate in spatele organizarii evenimentului, precum si prin amenintarile la adresa unui jurnalist. Demisia a fost o chestiune de onoare, un capitol la care Ilie Nastase sta mult mai bine decat altii.


Daca toata lumea la nivel de conducere in Romania ar actiona precum Ilie Nastase, am fi mult mai departe decat suntem acum. Din punctul meu de vedere Ilie Nastase a gresit. A intrat atat el, cat si institutia pe care o conduce, intr-o inlantuire de evenimente cel putin ciudate la Sibiu. Cazari imense despre care altii nu stiau nimic, lucrari de amenajare a salii cotate peste bunul simt, devize care nu se ‘pupau’.

Totul a fost dezvaluit de Evenimentul Zilei, iar jurnalistul care a scris aceste lucruri a fost amenintat ulterior cu moartea de Ilie Nastase, starnind in acelasi timp si furia lui Ion Tiriac.

O demisie se impunea pentru un obraz subtire, iar Ilie Nastase a procedat corect. Nu inteleg de ce s-a complicat pentru cateva sute de mii de euro, de ce si-a riscat ca la poker imaginea si o functie din care putea face mai mult bine decat rau. Pe Tiriac il inteleg perfect, e un om total lipsit de scrupule si de multe alte calitati umane, insa de la campionul Nasty ma asteptam la mai mult. Macar demisia ii spala o parte din rusine, iar o greseala recunoscuta este pe jumatate iertata.

  1. 9 Responses to “O demisie de onoare”

  2. By drakones on Feb 12, 2008 | Reply

    Mda … daca toti conducatorii din sport (cu clara referire la fotbal) ar demisiona am fi mult mai departe. Unde am fi fost domnule Cusnarencu? Ilumineaza-ne printr-un alt articol demn de netinut minte, unde eram daca toti demisioneaza care fac “mis-masuri”. Hai domne, om fi noi un popor sfant si nu stiam? Pai va spun eu unde am fi daca ar demisiona toti “sarlatanii”. “departe” e foarte bine spus, departe la dracu. Am fi fost nimeni. Pentru ca aici si niciunde nimeni nu face nimic fara bani.Nu zic ca aprob furaciunile, dar le pot accepta atat timp alta modalitate nu se intrevede. Daca sunteti asa desptept scrieti acolo dumneavoastra cum s-ar face sport de performanta lucrand cinstit. Mai bine zis … cati oameni ai nevoie sa faci sport de performanta. Na incearca matale sa ii gasesti pe toti oamenii astia sa fie si cinstiti …

    Nasty a demisionat din cauza prostiei voastre. Parca e primul eveniment din care se trag ceva banuti.

    Asta e campanie impotriva lui Nasty. A deranjat acum ceva timp p cineva si s-a avut grija sa fie curatat. Lumea nu mai e atat d proasta pe cat pare, si mai ales nu e atat de proasta sa creada tot ce zice presa, mai ales EVZ lol.

    Deci … Daca ziaristu pacii ala voia sa faca un bine, daca era CINSTIT!!!, incerca sa rezolve lucrurile incercand sa nu pateze imaginea lui Nasty. Dar asa a rezolvat EL ceva? Doar ca a publicat si gata, a lasat sa se rezolve de la sine. Ce nume mi-am facut ca am avut curaj sa public asa ceva. ha ha.

    ca si concluzie. Ziaristii de azi isi depasesc cu mult atributiunile pe care trebuie sa le aiba. Sunt instigatori si unelte ale masinatiunilor din spatele cortinei. Felicitari! :)

    Si onlinesport mi se pare cel mai subiectiv ziar sportiv. toti isi dau cu parerea, toti au o parere din redactia voastra. A-ti fi niste nume notorii in sport ca sa va dati cu parerea, sau in politica, caci nici diferenta intre acestea doua nu mai stiti care e.

    Nu e primul articol care ma oripileaza (personal). Mai ales de al dumneavoastra. Si am observat ca primiti in mod constant critici. Pana la un anumit punct ar trebui sa va faca sa va simtiti bine. Dar de la un anumit punct incolo ar trebui sa va dea de gandit. Eu zic sa va mai ganditi totusi. Macar folositi un pseudonim sa nu faceti atata de ocara.

    Toate bune! si astept articolul cu sportul de performanta in romania fara actualii conducatori. provocare.

  3. By Toshiro on Feb 12, 2008 | Reply

    Chiar mi-era dor de un nou Schwung al justitiarului Vadim… Splendid sintetizat de drakones: “un alt articol demn de netinut minte”.

    Si, pentru ca n-are rost sa ne lansam in consideratii pe tema unor lucruri de netinut minte, sa ne oprim la un alt fault (al catelea?…) la gioalele bietei limbi romane:
    “A intrat atat el, cat si institutia pe care o conduce”… Deh, a intrat amandoi…
    Asta e mai tare decat titlul care se lafaie inca pe prima pagina: “Sunt la pasul prapastiei”…

    Mda, e de luat in considerare ideea cu pseudonimul… 😉

  4. By un fost sportiv on Feb 12, 2008 | Reply

    Pacat ca ne izgonim tot mai multi oameni capabili care doresc sa faca ceva in Romania.
    S-a confirmat din nou ca avem multi “jurnalisti de clasa”… care se pricep doar la scandaluri.
    Ce punem in loc? Pleaca cineva care face ceva si probabil cautam pe cineva care sa faca doar propaganda si scandal (ca si in politica).

    Sper ca Dl. Nastase sa nu confunde Romania si romanii cu voi!!!
    Suntem foarte multi romani care preferam altceva decat acest vesnic scandal, dar din pacate voi aveti gura si tupeu mai mare.

    Respect Nastase. Respect Tiriac.

  5. By dan on Feb 12, 2008 | Reply

    nimeni nu e de neinlocuit.

  6. By POOL on Feb 12, 2008 | Reply

    Domnu vadim, da’ spuneti-mi mie la ce v-ati asteptat de la echipa de cupa davis a Romaniei? la semifinale, la castigarea trofeului? Sa fim realisti… Echipa a realizat foarte multe data fiind componenta lotului. Pavel pana nu demult era in afara primilor 100 de jucatori din lume Hanescu era pe 200 si ceva. La ce v-ati asteptat? sa ii batem pe francezi? pe tsonga care e pe val?

  7. By Homer on Feb 12, 2008 | Reply

    Doamnelor si Domnilor greselile articolului din EZ sunt urmatoarele: un deviz de cheltuieli este pur estimativ iar in general se solicita mai mult pentru a fi acoperit deoarece cheltuielile nu ies intotdeauna cum doresti ! Trebuiau lasati sa faca decontul si apoi analizat daca cheltuielile au fost sau nu justificate !!! Ei sau grabit sa dea cu bata inainte. Asta nu inseamna ca evenimentul de acolo a fost cea mai buna solutie. Daca o faceau la Sala Polivalenta si vindeau 4000 de bilete ori 80 Ron /bucata vedeti ce suma intra in trezoreria FRT si asa secatuita !!Problemele sunt mult mai acute si mai vechi in realitate. Ceea ce ati vazut sau ati citit este un fir care poate duce mult mai adanc in problematica cu care se confrunta FRT. Multi stiu…putini vorbesc… iar daca cineva ar declansa o ancheta de amploare pe toate nivelele acolo ar fi iures mare. In final cu tot respectul pentru Dl Nastase pe care il respect ca realizari pe plan sportiv e bine ca a demisionat. Ar trebui sa mai ia cu dumnealui inca vreo 20 de acolo si sa lasa adevaratii manageri sa “reconstruiasca” ce a fost distrus. O seara placuta va doresc !

  8. By dani on Feb 13, 2008 | Reply

    nu sunt de acord

  9. By car insurance quote on Jun 5, 2016 | Reply

    It is a true shame what’s become of downtown. It’s truly become a hodgepodge that serves only commercial interests. Not to beat a dead horse, but take a walk through downtown Fairfield and you’ll see what could have been.

  10. By http://www.maryjanedetoxbar.com/ on Jun 7, 2016 | Reply

    So io cosa diranno i lunadef… ^___^ ehm i lunacomplottisti…Vedranno le immagini e scambiando i crateri per promontori e viceversa diranno che le ombre dei "presunti" resti dei moduli lunari hanno l'ombra in senso opposto rispetto al paesaggio e quindi le foto sono false.Volete scommettere? ^___^

Post a Comment